"Sar" este verbul a sari la persoana intai si la persoana a treia plural: eu sar gardul, ei sar peste rand.
"S-ar" este pronumele "se" lipit de "ar" (auxiliarul conditionalului). Apare in constructii de tipul s-ar putea, s-ar duce, s-ar supara.
Cel mai clar semn este cuvantul de dupa.
La "s-ar" vine mereu un al doilea verb. "Sar" se descurca singur.
Un test bun este inlocuirea cu "as".
"S-ar putea" devine "as putea". "Sar peste pranz" nu devine "as peste pranz".
Merita retinut ca "s-ar" arata mereu ceva nesigur sau presupus, adica exact ce face conditionalul. "Sar" arata o actiune reala.
Pronumele este acelasi ca la s-a, difera doar auxiliarul de langa el.
Expresia in care greseala se face cel mai des este "s-ar putea", scrisa destul de des "sar putea".